Pentru că beneficiile pe care le oferă copacii sunt numeroase, ne-am gândit să plantăm câte un copac pentru fiecare teren vândut. Astfel, terenul tău din proiectul Berceni Rezidential va avea și copacul tău.

Ai cumpărat un teren iar noi am plantat un copac pentru tine. Mai ai de ridicat o casă și parcă ești un pic mai aproape de a-ți indeplini visul, nu-i așa? Copacul tău va fi plantat în apropierea comunei Berceni – în prezența ta. Poți da o mână de ajutor, îi poți da un nume și îl poți îngriji ulterior. Noi vom suține financiar acest efort și vom planta aproximativ 500 copaci – câte unul pentru fiecare parcelă vândută din proiectul nostru.

Un copac adult asigură oxigen pentru două persoane, așa că peste 20 ani, când te vei bucura de terenul tău, vei respira și aerul curat și sănătos produs și de copacul tău. 

Copacii înseamnă și economie de energie

Dar  beneficiile pe care le oferă copacii nu se opresc doar aici, aceștia având efecte și  asupra laturii economice. S-a constatat că cei care locuiesc în apropierea copacilor, în zone  cu multă umbră și răcoare, economisesc 10-15%  din consumul generat de folosirea aerului condiționat. Iar în timpul anotimpului rece, scad cheltuielile cu până la 30% pentru facturile de încălzire. De asemenea, economiile sesizate la nivelul unei întregi colectivități rurale sau urbane sunt mult mai mari în ceea ce privește reducerea consumului de apă și curent, în cazul în care zonele sunt amenajate cu arbori.

Copacii ajută la curățarea solului de substanțe chimice

Într-o lume tot mai poluată, unde numărul crește pe zi ce trece, ne dăm seama că fără oxigenul produs de copaci nu se poate trăi. Pe lângă oxigenul produs, copacii curăță pământul având capacitatea de a absorbi substanțele chimice care ajung în sol.

Plantați în jurul caselor, mai ales în apropierea marilor orașe, copacii controlează poluarea fonică reducând zgomotul și, de asemenea, reduc efectele dramatice ale inundațiilor.

Copacii cresc valoarea unei proprietăți

Atunci când doriți să vindeți o casă sau un apartament, prețul imobilului este mai mare dacă acesta se află în apropierea unui parc sau a unei zone cu mulți copaci. O proprietate se vinde cu cel puțin 15% mai mult dacă se află într-o zonă cu verdeață și copaci.

Totodată, oamenii se simt mai confortabil și mai în largul lor atunci când stau la umbra unor copaci în spațiu deschis. Preferințele oamenilor pentru plasarea interacțiunilor sociale în zone calme, frumoase și dominate de natură, se leagă de prezența copacilor și a pădurilor.

Copacii elimină stresul

Atunci când suntem stresați și obosiți, ne ajută foarte mult să privim peisaje din natură. De altfel, și cei care au probleme de sănătate se recuperează mult mai repede atunci când au vedere spre parcuri și copaci. Natura, copacii și verdeața au legătură strânsă cu reducerea emoțiilor negative, a stresului și a oboselii.